Chiar de la începuturile creştinismului, credincioşii au înconjurat cu dragoste, veneraţie şi respect pe eroiii credinţei, adică pe sfinţii lor. Din istoria vieţii şi activităţii Bisericii creştine ştim că, în primele veacuri, când crestinişmul apărea ca.o religie nouă în Imperiul roman, s-a înregistrat cel mai mare număr de sfinţi. Erau toţi cei care, pătrunşi de adevărurile învăţăturii lui Hristos, primeau moartea cu convingerea că prin aceasta se nasc la viaţa cea nouă, viaţa în Hristos. De aceea şi ziua de pomenire a sfinţilor nu este aceea în care s-au născut, ci ziua în care au trecut la cele veşnice, ziua renaşterii lor spirituale.
Creştinii veacurilor primare ale Bisericii, văzând şi seninătatea cu care sfinţii mucenici şi martiri îşi apărau credinţa şi primeau moartea pentru ea, au nutrit simţaminte de admiraţie şi respect faţă de aceşti eroi ai credinţei. Ei au adunat şi au înmormântat cu grijă şi pietate rămăşiţele trupeşti ale celor care mureau pentru Hristos şi se adunau în fiecare an, de ziua morţii lor, în jurul mormintelor, pentru a-i pomeni, prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi prin citirea actelor vieţii, faptelor şi pătimirii lor. Când creştinismul a început să se dezvolte în libertate, iar cultul divin să ia amploare deosebită, mai ales din secolul al IV-lea, creştinii au zidit biserici pe mormintele martiritor şi mucenicitor, pentru a le păstra şi mai vie memoria.
Mai târziu n-a mai fost cu putinţă ca orice lăcaş să fie înălţat pe mormintele de sfinţi şi martiri. Astfel s-a luat obiceiul ca orice lăcaş sfânt să fie închinat, dedicat sau consacrat unui sfânt al Bisericii. Aşa cum fiecare creştin primeşte la botez un nume de sfânt, la fel şi o biserică, atunci când se târnoseşte, adică se sfinţeşte de către episcop sau arhiereu, primeşte numele unui sfânt în cinstea căruia a fost zidită şi care de acum o patronează şi o ocroteşte. Este ceea ce numim hramul bisericii. Icoana a cărui hram il poartă biserica se pictează în exterior, pe faţada vestică a lăcaşului de cult; în interior ea apare pe catapeteasmă, în stânga icoanei Mântuitorului. Multe biserici au un hram principal şi unul secundar. Hramul este cea mai mare sărbătoare a bisericii şi se serbează cu mare fast şi solemnitate. Biserica din Costesti din Vale poartă hramul Sfinților Ștefan, Nicolae și Gheorghe
Sfântul Ștefan (din greacă Στέφανος, Stephanos, în traducere Încununat; n. 1 d.Hr., Grecia – d. 36 d.Hr., Ierusalim, Palestina romană) a fost conform Faptelor Apostolilor un diacon iudeu (evreu) din Ierusalim, considerat drept primul mucenic sau martir creștin condamnChiar de la începuturile creştinismului, credincioşii au înconjurat cu dragoste, veneraţie şi respect pe eroiii credinţei, adică pe sfiChiar de la începuturile creştinismului, credincioşii au înconjurat cu dragoste, veneraţie şi respect pe eroiii credinţei, adică pe sfinţii lor. Din istoria vieţii şi activităţii Bisericii creştine ştim că, în primele veacuri, când crestinişmul apărea ca.o religie nouă în Imperiul roman, s-a înregistrat cel mai mare număr de sfinţi. Erau toţi cei care, pătrunşi de adevărurile învăţăturii lui Hristos, primeau moartea cu convingerea că prin aceasta se nasc la viaţa cea nouă, viaţa în Hristos. De aceea şi ziua de pomenire a sfinţilor nu este aceea în care s-au născut, ci ziua în care au trecut la cele veşnice, ziua renaşterii lor spirituale.
Creştinii veacurilor primare ale Bisericii, văzând şi seninătatea cu care sfinţii mucenici şi martiri îşi apărau credinţa şi primeau moartea pentru ea, au nutrit simţaminte de admiraţie şi respect faţă de aceşti eroi ai credinţei. Ei au adunat şi au înmormântat cu grijă şi pietate rămăşiţele trupeşti ale celor care mureau pentru Hristos şi se adunau în fiecare an, de ziua morţii lor, în jurul mormintelor, pentru a-i pomeni, prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi prin citirea actelor vieţii, faptelor şi pătimirii lor. Când creştinismul a început să se dezvolte în libertate, iar cultul divin să ia amploare deosebită, mai ales din secolul al IV-lea, creştinii au zidit biserici pe mormintele martiritor şi mucenicitor, pentru a le păstra şi mai vie memoria.
Mai târziu n-a mai fost cu putinţă ca orice lăcaş să fie înălţat pe mormintele de sfinţi şi martiri. Astfel s-a luat obiceiul ca orice lăcaş sfânt să fie închinat, dedicat sau consacrat unui sfânt al Bisericii. Aşa cum fiecare creştin primeşte la botez un nume de sfânt, la fel şi o biserică, atunci când se târnoseşte, adică se sfinţeşte de către episcop sau arhiereu, primeşte numele unui sfânt în cinstea căruia a fost zidită şi care de acum o patronează şi o ocroteşte. Este ceea ce numim hramul bisericii. Icoana a cărui hram il poartă biserica se pictează în exterior, pe faţada vestică a lăcaşului de cult; în interior ea apare pe catapeteasmă, în stânga icoanei Mântuitorului. Multe biserici au un hram principal şi unul secundar. Hramul este cea mai mare sărbătoare a bisericii şi se serbează cu mare fast şi solemnitate. Biserica din Costesti din Vale poartă hramul Sfinților Ștefan, Nicolae și Gheorghe
Sfântul Ștefan (din greacă Στέφανος, Stephanos, în traducere Încununat; n. 1 d.Hr., Grecia – d. 36 d.Hr., Ierusalim, Palestina romană) a fost conform Faptelor Apostolilor un diacon iudeu (evreu) din Ierusalim, considerat drept primul mucenic sau martir creștin condamnat la moarte de autorități. Potrivit Noului Testament, Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul din ucenicii lui Iisus din Nazaret, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să-i conducă pe diaconi, precum și datorită credinței sale profunde și puterii sale de a săvârși minuni și semne, Sfântul Ștefan a fost numit și arhidiacon.
Sfântul Nicolae[a] (în mod traditional n. 15 martie 270, Patara, provincial Licia, Imperiul Roman – d. 6 decembrie 343, Myra, Roma Antică), cunoscut și sub numele de Nicolae de Mira, a fost un episcop creștin al orașului maritim antic grecesc Myra din Asia Mică (greacă veche Μύρα, orașul modern Demre, Turcia) în timpul Imperiului roman. Sfântul Nicolae este sfântul patron al marinarilor, negustorilor, arcașilor, hoților care regretă, copiilor și studenților din diverse orașe și țări din Europa. Reputația sa a evoluat în rândul credincioșilor, așa cum era obișnuit pentru sfinții creștini, iar legendarul său obicei de a face daruri secrete a dat naștere modelului tradițional al lui Moș Nicolae, apoi al lui Moș Crăciun. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (în greacă Άγιος Γεώργιος, Ágios Geó̱rgios, sau George, versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu, din greacă Gheorghios, „agricultor”; n. 275 d.Hr., Kayseri, Imperiul Roman – d. 23 aprilie303 d.Hr., Nicomedia, Imperiul Roman) a fost un general roman de origine greacă și ofițer în garda împăratului romanDioclețian, care a fost condamnat la moarte pentru că nu a renunțat la credința creștină. Ca martir ucis în timpul persecuției creștinilor sub Dioclețian, Sf. Gheorghe este sărbătorit în aproape toate bisericile, de obicei pe data de 23 aprilie.nţii lor. Din istoria vieţii şi activităţii Bisericii creştine ştim că, în primele veacuri, când crestinişmul apărea ca.o religie nouă în Imperiul roman, s-a înregistrat cel mai mare număr de sfinţi. Erau toţi cei care, pătrunşi de adevărurile învăţăturii lui Hristos, primeau moartea cu convingerea că prin aceasta se nasc la viaţa cea nouă, viaţa în Hristos. De aceea şi ziua de pomenire a sfinţilor nu este aceea în care s-au născut, ci ziua în care au trecut la cele veşnice, ziua renaşterii lor spirituale.
Creştinii veacurilor primare ale Bisericii, văzând şi seninătatea cu care sfinţii mucenici şi martiri îşi apărau credinţa şi primeau moartea pentru ea, au nutrit simţaminte de admiraţie şi respect faţă de aceşti eroi ai credinţei. Ei au adunat şi au înmormântat cu grijă şi pietate rămăşiţele trupeşti ale celor care mureau pentru Hristos şi se adunau în fiecare an, de ziua morţii lor, în jurul mormintelor, pentru a-i pomeni, prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi prin citirea actelor vieţii, faptelor şi pătimirii lor. Când creştinismul a început să se dezvolte în libertate, iar cultul divin să ia amploare deosebită, mai ales din secolul al IV-lea, creştinii au zidit biserici pe mormintele martiritor şi mucenicitor, pentru a le păstra şi mai vie memoria.
Mai târziu n-a mai fost cu putinţă ca orice lăcaş să fie înălţat pe mormintele de sfinţi şi martiri. Astfel s-a luat obiceiul ca orice lăcaş sfânt să fie închinat, dedicat sau consacrat unui sfânt al Bisericii. Aşa cum fiecare creştin primeşte la botez un nume de sfânt, la fel şi o biserică, atunci când se târnoseşte, adică se sfinţeşte de către episcop sau arhiereu, primeşte numele unui sfânt în cinstea căruia a fost zidită şi care de acum o patronează şi o ocroteşte. Este ceea ce numim hramul bisericii. Icoana a cărui hram il poartă biserica se pictează în exterior, pe faţada vestică a lăcaşului de cult; în interior ea apare pe catapeteasmă, în stânga icoanei Mântuitorului. Multe biserici au un hram principal şi unul secundar. Hramul este cea mai mare sărbătoare a bisericii şi se serbează cu mare fast şi solemnitate. Biserica din Costesti din Vale poartă hramul Sfinților Ștefan, Nicolae și Gheorghe
Sfântul Ștefan (din greacă Στέφανος, Stephanos, în traducere Încununat; n. 1 d.Hr., Grecia – d. 36 d.Hr., Ierusalim, Palestina romană) a fost conform Faptelor Apostolilor un diacon iudeu (evreu) din Ierusalim, considerat drept primul mucenic sau martir creștin condamnat la moarte de autorități. Potrivit Noului Testament, Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul din ucenicii lui Iisus din Nazaret, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să-i conducă pe diaconi, precum și datorită credinței sale profunde și puterii sale de a săvârși minuni și semne, Sfântul Ștefan a fost numit și arhidiacon.
Sfântul Nicolae[a] (în mod traditional n. 15 martie 270, Patara, provincial Licia, Imperiul Roman – d. 6 decembrie 343, Myra, Roma Antică), cunoscut și sub numele de Nicolae de Mira, a fost un episcop creștin al orașului maritim antic grecesc Myra din Asia Mică (greacă veche Μύρα, orașul modern Demre, Turcia) în timpul Imperiului roman. Sfântul Nicolae este sfântul patron al marinarilor, negustorilor, arcașilor, hoților care regretă, copiilor și studenților din diverse orașe și țări din Europa. Reputația sa a evoluat în rândul credincioșilor, așa cum era obișnuit pentru sfinții creștini, iar legendarul său obicei de a face daruri secrete a dat naștere modelului tradițional al lui Moș Nicolae, apoi al lui Moș Crăciun. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (în greacă Άγιος Γεώργιος, Ágios Geó̱rgios, sau George, versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu, din greacă Gheorghios, „agricultor”; n. 275 d.Hr., Kayseri, Imperiul Roman – d. 23 aprilie303 d.Hr., Nicomedia, Imperiul Roman) a fost un general roman de origine greacă și ofițer în garda împăratului romanDioclețian, care a fost condamnat la moarte pentru că nu a renunțat la credința creștină. Ca martir ucis în timpul persecuției creștinilor sub Dioclețian, Sf. Gheorghe este sărbătorit în aproape toate bisericile, de obicei pe data de 23 aprilie.at la moarte de autorități. Potrivit Noului Testament, Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul din ucenicii lui Iisus din Nazaret, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să-i conducă pe diaconi, precum și datorită credinței sale profunde și puterii sale de a săvârși minuni și semne, Sfântul Ștefan a fost numit și arhidiacon.
Sfântul Nicolae[a] (în mod traditional n. 15 martie 270, Patara, provincial Licia, Imperiul Roman – d. 6 decembrie 343, Myra, Roma Antică), cunoscut și sub numele de Nicolae de Mira, a fost un episcop creștin al orașului maritim antic grecesc Myra din Asia Mică (greacă veche Μύρα, orașul modern Demre, Turcia) în timpul Imperiului roman. Sfântul Nicolae este sfântul patron al marinarilor, negustorilor, arcașilor, hoților care regretă, copiilor și studenților din diverse orașe și țări din Europa. Reputația sa a evoluat în rândul credincioșilor, așa cum era obișnuit pentru sfinții creștini, iar legendarul său obicei de a face daruri secrete a dat naștere modelului tradițional al lui Moș Nicolae, apoi al lui Moș Crăciun. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (în greacă Άγιος Γεώργιος, Ágios Geó̱rgios, sau George, versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu, din greacă Gheorghios, „agricultor”; n. 275 d.Hr., Kayseri, Imperiul Roman – d. 23 aprilie303 d.Hr., Nicomedia, Imperiul Roman) a fost un general roman de origine greacă și ofițer în garda împăratului romanDioclețian, care a fost condamnat la moarte pentru că nu a renunțat la credința creștină. Ca martir ucis în timpul persecuției creștinilor sub Dioclețian, Sf. Gheorghe este sărbătorit în aproape toate bisericile, de obicei pe data de 23 aprilie.